Cele 49 de crizanteme din glastră îmi amintesc că este toamnă. E tristă... dar are o frumuseţe unică. E prilej de meditaţie. Deja e rece şi vântul şuieră la fereastră . Îngână o romanţă, poate, doar de el ştiută. Răscoleşte frunze dar şi suflete. Face vârtejuri cu amintiri de tot felul, le amestecă bine, apoi le aşterne la întâmplare pe palma destinului. Avem amintiri diferite, de aceea suntem atât de diferiţi. Primăvara a trecut de mult, vara abia s-a sfârşit, iar acum toamna, mă face să accept că nu suntem veşnici... pentru o clipa. Nimic nou, nu? Ne convine sau nu, devenim amintiri. Fiecare la rândul lui. Poate că e mai bine ca toamnă asta să las bobocii nenumăraţi. Să depăn întâmplări fără grabă... Oricum la anul voi mai pune în glastră încă o crizantemă. Iarnă să mai aştepte. coordonator: Peptea Luiza
